„Planorul se caută mai departe, toate județele sunt implicate în căutare. Țin videoconferințe cu ei în care primim toate rapoartele lor cel puțin o dată la trei zile de la MAI de la Centrul de Coordonare. Căutările continuă pe trasee care au fost făcute sau care nu au fost căutate destul. Până acum nu s-a găsit nimic. Căutările sunt în aceleași județe, dar ei caută în zonele în care consideră că trebuie să insiste”, a afirmat Arafat, prezent la Spitalul Universitar de Urgență, la inaugurarea unei unități mobile SMURD.
Referindu-se la cazul elicopterului prăbușit, în decembrie anul trecut, în Lacul Siutghiol, secretarul de stat a spus că nu a primit încă rezultatul anchetei.
El a făcut referire și la programul privind motocicletele SMURD pentru intervenții în situații de urgență, precizând că acesta va fi implementat în două săptămâni. „Proiectul cu motocicletele va fi implementat. În două săptămâni o să vedeți lansarea acestor echipaje, deja totul este pregătit. La IGSU oamenii au fost deja pregătiți. Motocicletele vor fi conduse de personal paramedical, vor avea defibrilator”, a mai spus secretarul de stat MAI, scrie Agerpres.